Ceremonii militare au marcat Ziua Independenţei de Stat a României

http://www.romania-actualitati.ro/files/03-Declaratie-indep(1).jpgCeremonii militare, expoziţii, concerte şi proiecţii de filme au avut loc, astăzi, în toată ţara, pentru a marca Ziua Independenţei de Stat a României, Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial, dar şi Ziua Europei. Pe 9 mai 1945 a fost semnat, la cartierul general sovietic din Berlin, actul de capitulare necondiţionată a Germaniei, care a marcat, astfel, sfârşitul

în Europa al celei mai mari şi mai sângeroase conflagraţii mondiale din toate timpurile - Al Doilea Război Mondial. Cinci ani mai târziu, tot pe 9 mai, ministrul de externe al Franţei, Robert Schuman, făcea o declaraţie care a devenit piatra de temelie a Uniunii Europene, cooperarea politică între statele bătrânului continent fiind menită să înlăture posibilitatea izbucnirii unui nou război între naţiunile Europei. Pentru România, 9 mai are încă o semnificaţie importantă, fiind ziua în care, în 1877, Mihail Kogălniceanu rostea, în plenul Adunării Deputaţilor, Declaraţia de independenţă a ţării. Poate prea puţine aduceri-aminte de aniversarea cuceririi independenţei de stat a României am consemnat în spaţiul public din zilele noastre. O independenţă asigurată prin voinţa politică a parlamentarismului românesc şi a prinţului Carol I în primul rând prin ieşirea din neutralitate în aprilie 1877, zece zile mai târziu prin proclamarea sa într-o şedinţă istorică prezidată de Mihail Kogălniceanu. Numai că una e ceea ce-ţi doreşti şi alta ceea ce se poate obţine. Drumul nostru către recunoaşterea independenţei de stat a fost mult mai lung şi nu a intervenit numaidecât, ci prin efortul de război şi în continuare prin obţinerea recunoaşterii internaţionale. Încă de la început, cererile noastre s-au izbit de neîncrederea cu care ne priveau Puterile Garante (un mecanism politic cu caracter decizional apărut pentru chestiunea orientală după Războiul Crimeei - 1853 – 1856), în special Rusia, Franţa, Anglia şi Imperiul German în care Prusia avea poeminenţa politică. Astfel că, în urma cererilor insistente ale Rusiei de a intra imediat în război (semnarea unei Convenţii comune politico-militare în aprilie 1877), domnitorul şi guvernul au decis că acesta e momentul cel mai prielnic pentru atingerea unuia dintre obiectivele noului stat modern românesc. Jerfele armatei române de la Griviţa, Plevna, Vidin şi încheierea cu succes a campaniilor din anii 1877 şi 1878 alături de cele ale aliatului rus ne-au condus către Congresul de pace de la Berlin şi conferinţa de la San-Stefano. La acestea României nu i s-a admis prezenţa directă la negocieri, ci doar un răgaz de două ore pentru ca un reprezentant român să facă o declaraţie de intenţii. Atunci a fost consemnat un al doilea moment deosebit al carierei politice a lui Mihail Kogălniceanu. O declaraţie în tandem cu gândurile şi eforturile prim-ministrului din epocă, Ion C. Brătianu. Din păcate interesele Marilor Puteri au mai triumfat încă o dată în faţa statelor mici. Noi am cerut respectarea frontierelor înainte de participarea la conflict, iar Marile Puteri au acordat Rusiei cele trei judeţe din sudul Basarabiei, cea mai mare parte deja încorporată în urma războiului ruso-otoman din 1806-1812. În contra-partidă am primit Dobrogea – de fapt un ţinut străvechi românesc - aflată până atunci în administrarea Imperiului Otoman. Poziţiile celorlalte Mari Puteri le puteţi regăsi în ediţia audio prezentă. Abia după promisiunea fermă a României de a modifica articolul şapte din Constituţia de la 1866 privind împământenirea sau naturalizarea străinilor – în special a evreilor aflaţi în număr mare în Moldova – Marile Puteri au recunoscut pe rând până în 1882, la un an de la proclamarea României ca regat şi independenţa şi suveranitatea naţionale. sursa: romania-actualitati

 

https://scontent.fotp3-3.fna.fbcdn.net/v/t1.0-9/1907657_741017465949769_3399322910062239908_n.jpg?_nc_cat=108&_nc_ht=scontent.fotp3-3.fna&oh=92931eab8a6b00533f3e1dd21ccf69ef&oe=5D6F9627

Discursul lui Mihail Kogalniceanu (fragmente):

[...] D-lor, si Camera, si Senatul, la interpelarile d-lor Stolojan si Falcoianu, au recunoscut ca suntem in stare de rezbel, au recunoscut ca suntem dezlegati de legaturile noastre cu Inalta Poarta si ca acele legaturi sunt rupte mai intai de catre Inalta Poarta. [...] In starea de rezbel cu legaturile rupte ce suntem? Suntem independenti; suntem natiune de sine statatoare. (Aplauze) Insa d-lor, aci se opreste travaliul nostru? Aci se opreste misiunea noastra? Am ajuns la scopul urmarit nu de azi, ci, pot zice, de secole, si mai cu deosebire urmarit de la 1848 incoace? Mai intai de toate d-lor, sa ne facem intrebare: ce am fost inainte de declararea rezbelului? Fos-am noi independenti catre turci? Fost-am noi provincie turceasca? Fost-am noi vasali ai Turciei? Avut-am noi pe sultanul ca suzeran? Strainii au zis aceasta; noi nu am zis-o niciodata. Noi nu am fost vasali. Sultanul nu a fost suzeranul nostru. Insa era ceva. Erau niste legaturi sui-generis, niste legaturi care erau slabe cand romanii erau tari; niste legaturi care erau tari cand romanii erau slabi (Aplauze generale). Incercarile Turciei, pretentiunile Turciei in contra noastra, daca in adevar nu sporeau, cel putin se repetau necontenit si mai mult in scris, caci in fapt nu se puteau face, pentru ca Turcia slabea din ce in ce mai mult, si numai cand slabea socotea de cuviinta a-si arata puterea catre noi, pe care ne credea slabi. In acest mod, rezistenta Turciei ni s-a manifestat mai cu seama in acesti din urma 20 de ani, nevoind sa intre in intelegere cu noi spre a preface acele legaturi sui-generis, care nu mai sunt ale secolului actual si care, daca nu mai erau de folos pentru noi, nu mai erau de folos nici pentru Turcia. Rezultatul a dovedit aceasta. (Aplauze). D-lor, eu nu voi sa fac procesul Turciei; aceasta este treaba oamenilor de stat si care sunt in guvern, si care au fost, si care astazi iau parte in parlamentul otoman. Ei sunt datori sa vada ca au gresit cand au raspuns pururea si intr-un mod sistematic cu non possumus la toate cererile noastre. Aceasta este ceea ce ne-a adus pe noi in trista necesitate de a indrepta armele noastre in contra armelor turcesti indreptate asupra noastra; aceasta ne-a adus in trista necesitate ca, precum pe noi ne para Poarta si ne invinovatea ca am tradat interesele imperiului, ca am rupt buna-credinta, sa declaram si noi la randul nostru ca, fiindca tunul rationeaza si pune in aplicatiune amenintarile cuprinse in nota din 2 mai a lui Savfet-pasa, asemenea si noi am facut recurs la tun si tunul nostru raspunde tunului otoman (Aplauze). Ne intrebati acum ce suntem? Suntem in stare de rezbel cu turcii; legaturile noastre cu Inalta Poarta sunt rupte si, cand va fi ca pacea sa se faca, nu cred ca un singur roman va mai consimti ca Romania sa reintre in pozitiunea ei de mai inainte, rau definita, hibrida si jignitoare [...] (Aplauze). Asadar, d-lor deputati, nu am cea mai mica indoiala si frica de a declara in fata reprezentantei nationale ca noi suntem o natiune libera si independenta (Aplauze indelug repetate). Insa, d-lor, acum incep greutatile, fiindca noua noastra conditiune cu definirea independentei noastre intr-un mod mai determinat si mai absolut trebuie sa fie acceptata de Europa. Aci este cestiunea, aci se reclama patriotismul, aci se reclamaprudenta, aci se reclama sange rece. Eu, cat pentru mine, nu m-am ingrijit de loc de notele lui Savfet-pasa(aplauze); dar foarte mult m-am ingrijit de acele cuvinte zise la tribuna parlamentului din Londra ca Romania face parte integranta din Imperiul otoman si ca armata otomana poate trece Dunarea. Aceste cuvinte m-au ingrijit. Dar ce sa facem? Sa stam morti? Nu, d-lor, caci mortilor nimeni nu le poate ajuta; nimeni nu compteaza cu mortii (Aplauze prelungite). Noi trebuie sa dovedim ca suntem natiune vie, trebuie sa dovedim ca avem cunostinta misiunii noastre, trebuie sa dovedim ca suntem in stare sa facem si noi sacrificii pentru ca sa pastram aceasta tara si drepturile ei pentru copiii nostri, si aceasta misiune in momentele de fata este incredintata fratilor si fiilor nostri care mor la hotare (Aplauze prelungite). [...] Asadar, trebuie sa dovedim ca, daca voim sa fim natiune libera si independenta, nu este pentru ca sa nelinistim pe vecinii nostri, nu este pentru ca sa fim un popor de ingrijiri pentru dansii; din contra, si inca mai mult decat pana acum, sa aratam ca suntem o natiune hotarata sa ne ocupam de noi, sa ne ocupam de natiunea noastra, sa ne ocupam de dezvoltarea ei, de dezvoltarea bunei stari morale si materiale, iar nicidecum ca sa ingrijim, ca sa nelinistim pe cineva. Noi voim sa fim bine cu toate puterile si cu Rusia, si cu Austria, si chiar cu Turcia; si cu Turcia vom face legaturi noua, [...] iar nu sa ramanem in acele legaturi ca pana astazi, care nu mai au ratiunea lor de a fi. Ma rezum, d-lor: voim sa fim independenti, pentru ca voim sa traim cu viata noastra proprie, pentru ca nu voim sa mai patimim pentru greselile altora, pentru ca voim ca la gurile Dunarii de jos sa fie un bulevard in contra rezbelului. (Aplauze). [...] Inca o data va declar, d-lor, in numele guvernului ca noi ne privim ca in rezbel cu Porta, ca legaturile noastre cu Poarta sunt rupte, ca guvernul va face tot ce va fi cu putinta ca starea noastra de stat independent si de sine statator sa fie recunoscuta de Europa la viitoarea pace, pe care si guvernul, si dv., si tara intreaga o doreste sa o vada cu o ora mai inainte (Aplauze prelungite). sursa: open source

Free Joomla! template by L.THEME