Medicul de familie Irina Gribincea s-a tratat singură de COVID-19 și a aplicat rețeta altor circa 400 de pacienți

Medicul de familie sucevean Irina Gribincea s-a tratat singură, acasă, de infecția cu COVID-19, folosind medicația uzuală pentru virozele respiratorii. Contactată, joi, doctorița a declarat că a avut simptome de infecție cu COVID la începutul lunii martie, doar că la acea vreme absența temporară a gustului și mirosului nu era asociată cu noul coronavirus. ”Ceea ce știam atunci era definiția de caz COVID, cu disfagie, febră și tuse. Eu nu am avut nici unul dintre aceste simptome. Am considerat că am o răceală și am tratat-o ca pe o răceală. Am trecut prin toate fazele urâte și grele ale bolii și atunci când durerea din piept era insuportabilă și lipsa de aer acută, știam că tratamentul prescris de mine este cel mai bun”, a declarat dr. Gribincea. Întrebată ce tratament a urmat, ea a răspuns că a luat paracetamol, biomicin și biosept, două produse românești, vitamina C retard (ctb), ceai Gripovit max C și ceai Hapciu instant

pentru că, la fel ca la orice viroză, hidratarea este foarte importantă. În același timp, s-a înscris în grupul internațional al medicilor anti- COVID, astfel încât a fost permanent la curent cu informațiile privind evoluția acestei boli cu simptome atât de diverse și cu rezultatele tratamentelor urmate de pacienții din alte țări. Teoria medicului sucevean este că infecția cu COVID-19 evoluează în Suceava din luna decembrie a anului trecut și se bazează pe faptul că simptomele descrise recent ca fiind date de noul coronavirus le-a constatat la pacienții săi atât în ultima lună a anului trecut, cât și din ianuarie încoace. „Am avut pacienți care au venit din Lombardia, din Veneția, dar și din alte țări, am avut foarte mulți tineri care voiau să facă școala de șoferi și au venit la consultație, care aveau diverse simptome. Cei care se încadrau pe patologia de caz transmisă de Ministerul Sănătății au fost extrem de puțini. Problema majoră era că nu se făcea testarea decât celor care erau pe definiția de caz oficială”, a afirmat medicul. În opinia sa, din decembrie până acum a avut circa 400 de pacienți care au avut infecție cu COVID -19, pe care i-a tratat în funcție de simptomatologia fiecăruia. Dr. Irina Gribincea apreciază că doar testarea în masă ar putea da o imagine a numărului de persoane care au trecut prin boală. „Am făcut boala când în România nu se știa prea mult despre acest virus. Testarea se făcea selectiv doar pentru anumite simptome, dar care nu erau specifice bolii, astfel încât eu, medic în România, cu simptome certe de COVID, descrise de medicii din toată lumea, dar care nu erau cunoscute în țara noastră, am fost refuzată la testare. Testarea am făcut-o mai târziu, peste o lună. Cu plată. 130 lei, când a apărut această posibilitate la laboratoarele private. Rezultatul: Ac IgG pozitiv COVID, care înseamnă că am avut boala”, a afirmat medicul, completând că rezultatul nu a fost nici o surpriză. De asemenea, a precizat dr. Gribincea, un efect bun a avut faptul că atât ea, cât și pacienții săi cu simptome ușoare și medii de boală au urmat tratament acasă, în mediul lor obișnuit, precum și faptul că nu au manifestat teamă. „Am încercat să le insuflu curaj pentru că la această boală 50% din tratament îl reprezintă emoțiile pozitive. Le-am interzis să se uite la televizor pe durata tratamentului”, a declarat medicul, care a mai spus: „am câștigat războiul cu COVID. M-am tratat pe mine și mi-am tratat pacienții mei”. „Au supraviețuit toți. COVID pozitivi... Cel mai important în viață este să vezi partea pozitivă a lucrurilor, indiferent de greutăți și să crezi că totul va fi bine. Omule drag, pune curajul în buzunarul de la piept și mergi înainte! Pas după pas”, este mesajul doctorului pentru toți cei care traversează această dificilă perioadă. source: monitorulsv

Free Joomla! template by L.THEME