Episcopia de Bălți a organizat o conferință în memoria filantropilor basarabeni din familia Stroescu

Cea de a doua Conferință pastoral-misionară dedicată de Episcopia de Bălți Anului Omagial al Pastorației Părinților și Copiilor și Anului Comemorativ al Filantropilor Ortodocși Români a avut ca temă viața și activitatea filantropilor din familia Stroescu. La prelegerile prezentate joi la Bălți a asistat și Părintele Episcop Antonie. Mihai Adauge, cercetător științific la Academia de Științe a Moldovei, a susținut comunicarea „Marele uitat al Basarabiei – Mihail Stroescu”, iar Maria Ișaev-Vieru, istoric, a prezentat prelegerea „Gheorghe Stroescu – un mormânt salvat, o viață necunoscută, un posibil filantrop”. La conferință a participat și Anatolie Marcu, urmaș al familiei Stroeștilor. Părintele Valeriu Cernei, vicar eparhial, a prezentat o comunicare pe tema pastorației părinților și copiilor: „Preotul duhovnic și rolul lui în pastorația familiei”. Invitat de onoare al evenimentului a fost E.S. Petrișor Ionel Dumitrescu, Consulul General al României

la Bălți, care a apreciat valoarea referatelor și activitatea episcopiei de promovare a valorilor naționale. Consulul a mai propus acordarea de distincții pentru cei mai buni cinci elevi din satul Trinca, Edineț, satul natal al familiei Stroescu. Conferința a fost organizată de Protopopiatele Fălești, Bălți, Florești și Soroca ale Episcopiei de Bălți, cu respectarea regulilor impuse pe timp de pandemie.

Foto credit: Episcopia de Bălți

30.10.2020

sursa: basilica

Free Joomla! template by L.THEME