SRM: Politician ungar: Minority SafePack a deschis un nou capitol în istoria integrării europene

Budapesta, vineri, 13 noiembrie 2020 (MTI) - Iniţiativa cetăţenească europeană pentru protecţia minorităţilor, Minority SafePack, a deschis un nou capitol în istoria integrării europene, datorită succesului obţinut de iniţiatori ea apare acum pe monitorul radarului politicii europene, a declarat Tibor Navracsics, directorul Institutului de Cercetare a Strategiei Europene, la o conferinţă online organizată, vineri, pe această temă. Până acum, integrarea europeană s-a concentrat în esenţă asupra unităţii economice, a pieţei interne, respectiv asupra politicilor de specialitate legate de acestea. Toate celelalte decizii politice adoptate au apărut în politica europeană doar ca subiecte secundare, a spus fostul comisar UE. Astăzi, datorită succesului obţinut de iniţiatori, Minority SafePack apare pe monitorul radarului politicii europene ca o temă care ar putea genera foarte multe transformări. Nu doar în Parlamentul

european (PE), ci şi în Consiliul uniunii, dar chiar şi în sânul Comisiei Europene, a spus Navracsics. Instituţiile europene trebuie să se confrunte cu aceste chestiuni şi să le ia în considerare, pentru a găsi soluţii, a evidenţiat Tibor Navracsics. Eurodeputatul Loránt Vincze, preşedintele Uniunii Federative a Naţionalităţilor Europene (FUEN) care sprijină iniţiativa Minority SafePack, a remarcat că este vorba de o iniţiativă epocală, de semnificaţie istorică, despre care, din perspectiva ultimului deceniu, se poate afirma că este o poveste de succes. Preşedintele FUEN a spus că motivul pentru care au lansat iniţiativa este acela că protecţia minorităţilor este nerezolvată. În ultimii 100 de ani nu s-a reuşit o soluţionare satisfăcătoare a situaţiei minorităţilor maghiare, în Transilvania ea se confruntă zilnic cu necesitatea apărării propriei identităţi în loc de-a dezvolta şi de-a moderniza societatea. Dezvoltarea constituie o aspiraţie legitimă a maghiarilor din Transilvania, a precizat eurodeputatul, adăugând că pentru aceasta, însă, este necesar ca drepturile minorităţilor să fie asigurate. Protecţia minorităţilor se realizează în moduri foarte diferite în Europa, cu toate că ea nu ar trebui să fie dependentă de stat sau de pământul natal. Trebuie create standarde care asigură cadrul juridic pentru toate minorităţile, a completat Vincze. El a reamintit că, în prezent, nicio organizaţie europeană sau internaţională nu poate influenţa politica privind minorităţile a statelor naţionale şi nici nu este dispusă să o facă. Sistemul instituţional al Uniunii nu acordă nicio protecţie minorităţilor europene. Deputatul a menţionat că propuneri legislative au fost elaborate, fiind prezentate şi Parlamentului European în octombrie, în cadrul unei audienţe publice. Propunerile s-au bucurat în general de o primire favorabilă, a apreciat politicianul. El a amintit că Parlamentul European va organiza la mijlocul lunii decembrie o dezbatere în plen pe acest subiect, după care se va adopta o hotărâre. Comisia Europeană trebuie să decidă până la mijlocul lunii ianuarie dacă va demara procesul legislativ.

sursa: hirado

Free Joomla! template by L.THEME