Palatul lui Putin din București. Fondator al AUR și gazdă a lui Simion, afaceristul Lulea a renovat sediul NKVD din Primăverii. Gălețile cu microfoane și celulele din subsol

Potrivit dezvăluirilor G4media, omul de afaceri Marius Dorin Lulea – unul dintre fondatorii AUR, sponsor al grupării și gazdă a lui George Simion – a asigurat serviciile de proiectare la renovarea celei mai valoroase clădiri deținută de Moscova în București. Puțină lume mai știe în zilele noastre că impozantul imobil din Piața Charles de Gaulle a fost, încă de la sfârșitul anilor ꞌ40, sediul principal al NKVD din România. De altfel, NKVD deținea o puzderie de case conspirative și de anchetă în Bucureștiul acelor ani. De exemplu, actualul sediu al Institutului Național pentru studiul Totalitarismului (o vilă superbă de pe Str. Arghitect Grigore Cerchez nr. 16, gard în gard cu TVR, odinioară minister al adevărului) a fost locația unde aveau să fie torturați și zdrobiți, uneori până la moarte, anticomuniștii arestați în ”Lotul parașutiștilor”. Vila NKVD din Piața Charles de Gaulle are, desigur, celule la subsol, fiindcă acolo au

fost anchetați și călcați în picioare numeroși ”dușmani ai poporului” și ai Moscovei, adică eroi anticomuniști, să ne-nțelegem. Podul.ro a discutat cu unul dintre muncitorii care au participat la renovare, acesta relatându-ne un aspect cel puțin interesant: din pereții clădirii, personalul firmei care s-a ocupat de reabilitare a scos atât de multe microfoane încât au fost umplute două găleți. Până și muncitorul cu care am discutat are dubii că au reușit să le scoată pe toate din pereți. El ne-a confirmat și existența celulelor din subsolul clădirii, bolgii ale chinului și ale morții care încă mai poartă pe pereți urmele lanțurilor. De asemenea, Podul.ro a mai aflat un amănunt foarte interesant, confirmat de o persoană care a văzut actul de proprietate al acestei clădiri impresionante, care, repetăm, este una dintre cele mai scumpe din România, având în vedere că se află într-o zonă zero a Capitalei și chiar la intrarea în Primăverii, atât de iubită de nomenklaturiști și de starapii Securității genocidare. Țineți-vă bine – potrivit surselor noastre, pe actul de proprietate scrie negru pe alb că imobilul îi aparține lui Vladimir Vladimirovici Putin. Asta pentru că, ne-a explicat sursa citată, legea rusească prevede că toate sediile ambasadelor Kremlinului din lume cât și toate clădirile/terenurile aferente acestora aparțin președinției Federației Ruse, unde s-a înșurubat kaghebistul de carieră Vladimir Putin. Cu alte cuvinte, numitul Marius Dorin Lulea – fondator al AUR, sponsor al grupării și gazdă a lui George Simion – a avut un mare aport în renovarea palatului lui Putin din București. ”Semnătura mea de inginer și specialist se află pe obiective militare naționale sau NATO, ale Ministerului de Interne, spitale, clădiri publice”, se justifică Lulea, citat de G4media. Dar aceste ”explicații” nu ne pot clarifica, nici pe departe, cum de a ajuns tocmai firma marelui ”unionist” și ”naționalist” Lulea să lucreze cu Ambasada Federației Ruse la București, pe bani frumoși, uitând că Rusia a dezmembrat România și a generat un genocid de amploare, capturând și chinuind Basarabia până în zilele noastre. Cei care ar specula această tărășenie puțin spus ciudată, punând pe tapet ipoteza legitimă că poate prin genul ăsta de contracte Moscova își susține financiar oamenii (sau ”înțeapă” persoane de interes), nu greșesc deloc ridicând astfel de întrebări, pe care nu e nici firesc și nici jurnalistic să le evităm. Mai ales că semne de întrebare similare au tot planat la adresa AUR, patriotardul George Simion fiind acuzat în repetate rânduri că are o agendă subterană ce vizează compromiterea și dezbinarea unionismului de dincolo de Prut, pe modelul cozii de topor Iurie Roșca (kaghebistul travestit odinioară în unionist) - în acest sens, Podul.ro a tras un semnal de alarmă AICI. Potrivit jurnaliștilor G4media, autoritățile ruse au închiriat clădirea înregistrată cu adresa Piața Charles de Gaulle 4-6 unei firme înregistrate în România, care mai apoi a subînchiriat spațiile la rândul ei. Din 2016, ansamblul este subînchiriat de Duma Imob Investment SRL. Acționarul unic al societății este George Antonie Iorgovan, fiul lui Antonie Iorgovan (notoriu pentru rusofilie), juristul care a coordonat conceperea actualei Constituții a României. Firma lui Iorgovan a renovat locația în perioada 2016-2020, iar această acțiune a fost realizată cu ajutorul lui Marius Dorin Lulea.

18.02.2021

sursa: podul

Free Joomla! template by L.THEME