10 mai 1866 - ziua în care ţara s-a numit România. Alte semnificaţii importante

"Punând piciorul pe acest pământ sacru, am devenit român...Vă aduc o inimă cinstită, intenţiuni pure, o voinţă fermă de a face binele, un devotament fără margini pentru noua mea patrie şi acel respect neclintit faţă de legi pe care le-am luat de la strămoşii mei", a spus Regele Carol I când a venit în România. Regele Carol I, Regele României 1866-1914 Regele Carol I, Regele României 1866-1914 (en.wikipedia.org) Pe 9 mai 1866, în portul din Drobeta Turnu Severin debarca un călător grăbit, cu o identitate elveţiană falsă, ducând cu el o valiză de pe care iniţialele (K.H) fuseseră scrijelite pentru a nu putea fi recunoscute pe vasul austriac cu care călătorise pe Dunăre venind tocmai din ţara sa natală, Prusia. Ajuns în România, după ce parcursese, cu primejdiile inerente (întâmpinate de un ofiţer prusac ce

 

traversează teritoriul ostil al Imperiului Habsburgic în prag de război) itinerariul Augsburg-München-Salsburg-Viena-Pesta-Timişoara-Baziaş, principele Karl Eitel Friedrich Zephyrin Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen (Carol I) coboară pe pământ ferm şi îşi leapădă identitatea falsă (Karl Hettingen, în călătorie spre Odessa pentru afaceri). Pe chei se afla o mulţime de oameni, dar nu pentru a-i ura bun venit acestui pasager, ci pentru că era Duminica Rusaliilor, iar lumea ieşise la plimbare. O zi mai târziu, pe 10 mai, după un obositor drum făcut cu poştalionul, călătorul intră în Bucureşti în uralele mulţimii care de această dată se adunase pentru el. În acel moment avea să înceapă una dintre cele mai importante perioade din istoria României, cea a domniei lui Carol I. Carol ajunge la Bucureşti pe 10 mai 1866. Intră în oraş pe la podul Mogoşoaiei, unde este întâmpinat de Dimitrie C. Brătianu, primarul Capitalei, care îi înmânează cheile oraşului. Prin urcarea lui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen pe tronul României, Marile Puteri au fost puse în faţa ''faptului împlinit''. Rezistenţa lor s-a diminuat treptat, ultima piedică fiind înlăturată în octombrie 1866, când Carol a făcut o vizită la Istanbul, în timpul căreia a obţinut firmanul de numire din partea sultanului. Încă de la început, Carol I şi-a făcut cunoscută dorinţa de a modifica raporturile cu Imperiul Otoman şi de a câştiga suveranitatea ţării. Primii ani de domnie au însemnat o perioadă de adaptare la realităţile româneşti: disputele politice înverşunate între liberali şi conservatori, pe care a reuşit să le modereze sprijinind sistemul bipartit, simpatia francofilă a opiniei publice. Viaţa politică agitată a fost caracterizată şi de o instabilitate guvernamentală. În perioada mai 1866 - martie 1871, s-au format 10 guverne şi au existat peste 30 de remanieri. Pesonalitatea puternică a noului domnitor i-a luat prin surprindere pe reprezentanţii grupărilor politice, în special pe liberalii radicali. Carol I a rămas cunoscut în istoria ţării ca suveranul ce a adus României Independenţa faţă de Imperiul Otoman. Înalta Poartă refuzase statului român dreptul de a bate monedă, de a acorda decoraţii şi dreptul de a se numi „România”, astfel că disensiunile ruso-turce tot mai evidente de la începutul anului 1877, care prevesteau un viitor conflict, păreau un bun prilej pentru reafirmarea noului ideal al poporului român, Independenţa de stat. Liderii politici români doreau un tratat cu Rusia prin care aceasta să recunoască Independenţa României, astfel că pe 4 aprilie 1877, este semnată convenţia cu Imperiul Rus. Aceasta permitea armatei ţariste să traverseze teritoriul românesc pentru a ajunge la sud de Dunăre, guvernul imperial obligându-se să respecte ''integritatea existentă'' şi ''drepturile politice'' ale României. Pe 12 aprilie, începe de facto războiul ruso-turc, iar artileria otomană bombardează localităţile româneşti de la Dunăre, urmată la scurt timp de o ripostă când tunarii de la Calafat deschid focul asupra Vidinului şi a navelor turceşti aflate în port. ''Asta-i muzica ce-mi place!'' a rostit domnitorul Carol. Pe 10 mai, Independenţa este proclamată şi în Senat, iar declaraţia este promulgată de domnitorul Carol I şi publicată în Monitorul Oficial. Aceasta trebuia recunoscută pe plan internaţional, iar liderii politici erau conştienţi că Independenţa deplină nu va fi cucerită decât prin ''sânge'' de poporul român. Începea astfel Războiul de Independenţă a României, război în care armata română a înregistrat pierderi de peste 10.000 de vieţi omeneşti. În urma Tratatului de Pace adoptat pe 1 iulie 1876, Independenţa României este recunoscută, dar condiţionată de modificarea articolului 7 din Constituţie cu privire la acordarea cetăţeniei şi, în mod neoficial, de rezolvarea problemei din jurul afacerii Strousberg. Totodată, România era nevoită să cedeze Rusiei judeţele din sudul Bsarabiei, Cahul, Bolgrad şi Ismail, primind la schimb Delta Dunării, Insula Şerpilor şi Dobrogea. La 9 septembrie1878, Consiliul de Miniştri a hotărât ca domnitorul Carol I să poarte titlul de ''Alteţă Regală''. Prin aceasta se urmărea afirmarea României pe scena internaţională ca stat suveran şi independent, care a rupt definitv trecutul de vasalitate faţă de Poartă, şi consolidarea poziţiei lui Carol, concomitent cu ridicarea prestigiului dinastiei de Hohenzollern în faţa celorlalte monarhii europene. La începutul anului următor, Guvernul rezolva şi ''problema Strousberg'' prin răscumpărarea tuturor căilor ferate române. Ministrul de Finanţe D. A. Sturdza realizează o convenţie cu Societatea acţionarilor în septembrie 1879, prin care obligaţiunile emise de statul român, cu o dobândă de 6%, erau garantate prin ipotecarea reţelei feroviare. Proiectul este larg dezbătut în Parlamentul de la Bucureşti, dar în ciuda opoziţiei conservatoare, care se folosea de orice pretext pentru a răsturna guvernul liberal, convenţia este adoptată. În februarie 1880, la numai câteva zile de la proclamarea convenţiei, Germania, Franţa şi Anglia recunoşteau independenţa României. Pe 10 mai1881, pe Dealul Mitropoliei, are loc ceremonia de încoronare a lui Carol I şi a soţiei sale, Elisabeta, ca suverani ai României. Atunci se năştea oficial Regatul României şi Familia lui Regală, Carol I devenea primul rege al României şi primul monarh din dinastia Hohenzollern-Sigmaringen. Actul proclamării Regatului României Actul proclamării Regatului României (wikipedia) Regele Carol I s-a stins din viaţă la 27 septembrie 1914, la Castelul Peleş, după o domnie de 48 de ani şi a lăsat în urma sa o monarhie consolidată, respectată în Europa, dar şi un stat modern şi puternic economic şi politic. Regele Carol I a fost cel care a schimbat faţa României, transformând-o dintr-o ţară suzerană într-una suverană şi independentă din toate punctele de vedere. Printre cele mai importante realizări se numără Independenţa, Dobrogea românească, Căile Ferate, Academia Română, Constituţia, Banca Naţională şi moneda numită leu. În planul patrimoniului cultural, printre operele Regelui Carol I şi ale soţiei sale, Regina Elisabeta a României (Carmen Sylva), se numără Palatul Peleş, dar şi sprijinirea unor exponenţi de marcă ai culturii române, precum George Enescu, Elena Văcărescu, Nicolae Grigorescu, Vasile Alecsandri etc. I-au urmat pe tronul României Ferdinand I, Carol al II-lea şi Mihai I. Dinastia Hohenzollern-Sigmaringen, al cărei nume se va transforma, simbolic, începând cu Regele Ferdinand I în Casa Regală de România, va conduce ţara până 1947, când România devine republică, prin lovitura de Palat orchestrată de agentul sovietic Petru Groza.

10.05.2021

sursa: epochtimes-romania

Free Joomla! template by L.THEME