Viata Sfantului Mucenic Ermie

Fiind prigoană mare împotriva creștinilor pe vremea domniei păgânului Antonin, împăratul Romei, acesta a trimis împotriva lor un ighemon oarecare, cu numele Sebastian, ca să-i muncească. Acela, pe când mergea de la Cilicia la Capadocia, a găsit în Comani pe un ostaș bătrân, anume Ermia, alb la păr și cu legea creștin, crezând într-Unui adevăratul Dumnezeu și Făcătorul a toate. Ighemonul i-a zis aceluia: „Am scrisori de la Antonin, împăratul Romei, prin care îmi poruncește, ca toți creștinii să aducă jertfe zeilor romanilor; iar de nu vor voi, apoi cu mari și cumplite munci se vor pedepsi. Deci și tu, Ermie, jertfește zeilor și vei fi prieten împăratului și vei avea multă cinste. Ascultă-mă pe mine, ca să nu-ți muncesc și sufletul, și trupul”. Răspuns-a nevoitorul lui Hristos, Ermie: „Eu sunt ostaș al lui Hristos,

 

împăratul Cel ceresc și fără de moarte, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit; pentru aceea nu mă supun împăratului celui muritor și păgân, a cărui împărăție este de puțină vreme, căci împărăția Domnului nostru Iisus Hristos va petrece în veci și cel ce crede într-însul va moșteni viața cea veșnică. Eu cred într-Acela și Aceluia în taină I-am slujit mai întâi, iar acum îi slujesc pe față și nu mă va birui diavolul. Iar tu ai stăpânire peste trupul meu, și aceasta cu îngăduința Dumnezeului meu; iar peste sufletul meu nimeni nu are putere, decât numai singur Dumnezeu, Cel ce poate să-mi dea răbdare și să mă păzească în veci”. Acestea auzind ighemonul Sebastian, a zis Sfântului Ermia: „Jertfește zeilor, ca să te îndulcești de bucuria vieții acesteia!”. Sfântul a răspuns: „Ce bucurie îmi va fi, ce îndulcire și ce viață dacă, depărtându-mă de Ziditorul meu, mă voi închina dracilor? Cu adevărat aceasta nu este bucurie, ci mâhnire; nu este îndulcire, ci amărăciune; nu este viață, ci moarte veșnică”. Grăit-a ighemonul: „Te văd că ești foarte înțelept”. Sfântul a răspuns: „Sunt înțelept întru Domnul Dumnezeul meu, crezând întru Dânsul și slujindu-I Lui din toată inima, căci pentru El doresc a muri și a pătimi cu bucurie”. Ighemonul a zis: „Văzând căruntețile tale și înțelegerea ta, te cruț și te miluiesc”. Sfântul a răspuns: „Nu-mi trebuie milă de la tine, eu caut mila lui Dumnezeu, Care mă va duce la Dânsul; Acela înțelepțește pe robii Săi cu Duhul Său cel Sfânt”. Ighemonul a zis: „Alegi mai bine a muri decât a trăi?”. Sfântul a răspuns: „Această moarte nu este moarte, ci viață veșnică, dacă voi suferi cu răbdare muncile de la tine”. Atunci ighemonul a poruncit să-i sfărâme fălcile cu pietre, să-i zdrobească dinții și să-i jupoaie pielea de pe față. Și a grăit sfântul: „Mulțumesc lui Dumnezeu, că darul Domnului meu Iisus Hristos petrece cu mine!”. Ighemonul a zis: „Pentru ce nu-ți iei leafa ta, precum o iau ceilalți ostași?”. Mucenicul a răspuns: „Deoarece jefuiți cu nedreptate pe cei săraci, de aceea nu iau lefurile voastre și nu mănânc dintr-însele; pentru că am hrană duhovnicească, care este de la Duhul Sfânt și nu voi flămânzi în veci”. Atunci ighemonul a poruncit să înfierbânte un cuptor foarte tare și a aruncat într-însul pe mucenicul lui Hristos. Iar după trei zile, deschizând cuptorul, l-a găsit viu și întreg, cântând și preamărind pe Dumnezeu, pentru că nu s-a atins focul de el. Atunci ighemonul a chemat pe un fermecător și i-a poruncit să omoare pe Ermia cu otravă. Iar sfântul, rugându-se lui Dumnezeu, a luat otrava și n-a pătimit nimic, după cuvântul Domnului care a zis: Chiar de veți bea ceva de moarte, tot nu vă va vătăma. Deci fermecătorul, pregătind o otravă mai puternică, a dat-o mucenicului, zicându-i: „Dacă și de această otravă nu vei pătimi nimic, apoi și eu voi lăsa farmecele mele și voi crede în Dumnezeul Cel răstignit, Căruia tu Ii slujești”. Iar Sfântul Ermia, luând și acea otravă cumplită și bând-o pe toată, n-a pătimit nici un rău, ci a rămas întreg și sănătos. Atunci fermecătorul a strigat: „Ai biruit, Ermie, ai dovedit și ai rămas rob al lui Hristos; ai mântuit din iad sufletul meu cel pierit și m-ai făcut să viețuiesc lui Dumnezeu. Pentru că, precum un chip vechi săpat se preface și se înnoiește, așa și eu, cel îmbătrânit în păcate și în răutăți, mă înnoiesc cu sufletul, întorcându-mă spre Dumnezeul cel viu, Care petrece totdeauna în veci. O, Dumnezeule cel ceresc, Unule adevărat, Cel ce m-ai izbăvit de înșelăciunea cea diavolească și de spurcăciunile idolești, prin robul Tău Ermia, prin care Te-am cunoscut, primește-mă pe mine păcătosul, care mă întorc la Tine și mă miluiește pe mine, cel ce Te mărturisesc pe Tine!”. Astfel strigând el, ighemonul s-a umplut de mânie și a poruncit ca îndată să-i taie capul. Deci, tăiat fiind fermecătorul acela, s-a botezat în sângele său; și s-a dus la Dumnezeu ca nou creștin și mucenic al lui Hristos, pentru care și-a pus sufletul Său. Iar pe Sfântul Ermia a poruncit ighemonul să-l muncească, smulgându-i venele lui din tot trupul. Astfel fiind muncit cumplit, sfântul zicea către muncitor: „Nu simt în trupul meu dureri din muncile acestea, căci, precum cuțitașul doctorului, tăind venele, scoate sângele cel nesănătos și face trupul sănătos, tot astfel și eu, suferind smulgerea venelor mele, mai sănătos sunt întru credința lui Hristos!”. După aceasta, muncitorul a aruncat pe mucenic într-o căldare cu untdelemn foarte încins și îndată s-a răcit căldarea, iar untdelemnul cel fiert s-a făcut ca o rouă rece, și mucenicul a strigat: „O, tiranule, nu simt muncile și voia ta nu o voi face, însă voi face voia Tatălui meu ceresc și Aceluia mă aduc pe mine însumi jertfă fără de prihană, căci Acela este Ziditorul meu, Stăpânul sufletelor și al trupurilor”. Acestea grăind sfântul, tiranul a poruncit ca să-i toarne pe gâtlej niște oțet tare amestecat cu fiere; iar mucenicul a zis: „Amărăciunea asta îmi este mie ca un fagure de miere de la Dumnezeul meu, pentru Care rabd acestea”. Apoi a poruncit ighemonul ca să-i scoată ochii. Auzind acestea, sfântul a zis către dânsul: „Dacă ai trebuință de ochii mei cei trupești care văd deșertăciunea lumii acesteia, iați-i ție. Eu am ochii inimii, cu care văd curat lumina cea adevărată”. Astfel i-au scos ochii sfântului. După aceasta l-au spânzurat cu capul în jos și, ținându-l astfel trei zile, a curs mult sânge din nările lui. Iar după trei zile au mers unii să-l vadă pe el, socotind că a murit, și, aflându-l pe el viu și slăvind pe Dumnezeu, s-au înspăimântat și a căzut pe ochii lor oarecare negură, pentru necredința lor, și au orbit. Atunci au început a striga: „Miluiește-ne pe noi, robul lui Dumnezeu cel adevărat, căci iată, suntem loviți de orbire”. Iar sfântul a zis: „Apropiați-vă către mine”. Iar ei, apropiindu-se, el și-a pus mâinile sale peste ei și le-a zis: „Întru numele Domnului meu Iisus Hristos, vă zic să vedeți”. Și au văzut îndată. Deci, întorcându-se, au spus ighemonului cele ce li s-au întâmplat lor. Iar ighe­monul, aprinzându-se de mânie, a poruncit să jupoaie pielea de pe tot trupul mucenicului. Aceasta făcându-se, sfântul batjocorea pe ighemon și ocăra pe zeii cei necurați, pornind spre mai mare mânie pe tiranul, care răcnind ca un leu, a tăiat cu cuțitul cinstitul cap al mucenicului lui Hristos și așa s-a sfârșit sfântul. Și venind niște creștini tăinuiți, au luat sfântul lui trup și capul și l-au pus în Capadocia, la un loc ce se numea Coman. Acolo s-au săvârșit multe minuni de la cinstitele lui moaște, întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Căruia împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, se cuvine cinste și închinăciune, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

sursa: crestinortodox

Free Joomla! template by L.THEME