Autor: Marcel Răduț Seliște

Marea criză economică sau Marea depresiune a secolului XX a început în ziua de 29 octombrie 1929, cunoscută ca „Marţea neagră”, când bursa americană se prăbuşeşte, declanşând haosul pe piaţa financiară internaţională. Cauzele celei mai mari crize economice a secolului trecut sunt aproape identice cu cele ale crizei în care se zbate acum omenirea: investiţiile şi speculaţiile masive la bursă, creditele ieftine, supraproducţia, lipsa ori ignorarea reglementărilor privind activitatea bursieră şi bancară, psihoza consumului. În cei peste optzeci de ani care despart criza din 1929 de criza anilor 2010, sistemul capitalist a reuşit să învingă regimurile totalitare ale nazismului şi fascismului şi a supravieţuit „războiului rece” a cărui victimă a fost lagărul comunist. Totuşi, capitalismul se confruntă cu un duşman mult mai puternic, anume cu propria-i esenţă. Lipsit de duşmanii săi naturali, capitalismul a intrat în faza de autodevorare.

Efectele crizei actuale sunt mult mai grave, nu numai prin conţinut, ci mai ales prin multiplicarea lor de către instituţiile statale care ar fi fost obligate să le identifice corect şi să le contracareze. SUA şi statele capitaliste ale Uniunii Europene au reacţionat, în faţa primului val de falimente şi blocaje financiare, alocând sume imense din rezervele naţiunilor pentru redresarea acelor entităţi economice care se fac vinovate de declanşarea crizei, adică băncilor, agenţiilor de asigurări, companiilor de imobiliare şi marilor corporaţii. Un gest inutil şi păgubos, s-a dat orzul pe gâşte. Au făcut istorie stupoarea şi indignarea pe care au provocat-o opiniei publice americane, în noiembrie 2008, directorii de la General Motors, Ford şi Chrysler, care au venit la Washington, culme a cinismului şi a sfidării, cu avioanele private de lux pentru a solicita guvernului american ajutoare de miliarde de dolari pentru refinanţarea companiilor pe care le conduc.

Banii alocaţi direct, ca ajutoare guvernamentale sau indirect, prin aşa-zise naţionalizări, celor care prin lăcomia lor se fac vinovaţi de declanşarea crizei, s-au risipit, astfel că în 2010 situaţia este la fel de grea ca în 2008, anul declanşării colapsului economic internaţional, dacă nu chiar mai grea. Statele occidentale şi mai ales, SUA, au uitat lecţia de istorie numită „New Deal”. Această mobilizare, unică până acum în istorie, a oamenilor politici americani, a sindicatelor muncitoreşti şi în general, a elitei americane, cu scopul comun de a salva ţara de la o prăbuşire ireversibilă, se datorează preşedintelui Franklin D. Roosevelt. Conceptul de „New Deal” este lansat de Roosevelt în 1932, în discursul pe care l-a rostit cu ocazia desemnării sale de către Partidul Democrat drept candidat la preşedinţia S.U.A.

„New Deal” reprezintă de fapt, un set de măsuri social-economice adoptate de legislativul american şi implementate de guvern, la iniţiativa preşedintelui Roosvelt. Printre cele mai importante regăsim înfiinţarea „Reconstruction Finance Corporation”, o entitate prin intermediul căreia au fost furnizate lichidităţi sistemului financiar, adoptarea „Securities Exchange Act” prin care s-au reglementat drastic tranzacţiile la bursă şi s-a stabilit cadrul legal cu privire la împrumuturile pe care băncile le pot acorda pentru astfel de tranzacţii, adoptarea „Glass-Steagal Act” care separa băncile de investiţii de cele comerciale, disciplinând piaţa de capital. Confruntat cu o înspăimântătoare rată a şomajului, guvernul american a înfiinţat „Civilian Conservation Corps” care angaja tineri între 18 şi 25 de ani pentru munca în folosul comunităţii (amenajări funciare, construcţia de drumuri şi şosele etc). Aproximativ două milioane de americani au fost înrolaţi în acest program, iar pe teritoriul SUA au fost înfiinţate sute de şantiere naţionale.

Măsurile adoptate în cadrul „New Deal” au dus la o creştere economică treptată, astfel că în preajma declanşării celui de-al doilea război mondial, SUA îşi vindecaseră aproape complet rănile provocate de Marea criză. Va avea România noastră propria „Nouă Înţelegere”? Puţin probabil! Cancerul din sistemul social-politic şi economic românesc îşi are originea nu neapărat în structura sistemului, ci mai ales în mentalitatea celor care îl alcătuiesc, conducători şi conduşi. O mentalitate atât de veche, încât numai o calamitate de intensitatea unei apocalipse ar avea puterea să o desfiinţeze, prin anihilarea fizică a celor care o poartă în suflete şi o multiplică, otrăvind întreaga societate. La mijlocul anilor ’30 ai secolului trecut, cu puţină vreme înainte de instaurarea regimului autoritar al Regelui Carol al II-lea, viitorul ministru de externe al dictaturii, Grigore Gafencu, nota în jurnalul personal: „Dacă masa poporului aparţine Orientului prin sărăcie şi ignoranţă, în schimb aparatul administrativ, inclusiv ofiţerii şi magistraţii, aparţin Orientului printr-o nemaipomenită lene, printr-o desăvârşită neputinţă de reînnoire, de primenire intelectuală şi morală!” S-a schimbat ceva de atunci? Nimic! Genialul Eminescu avea dreptate: „Alte măşti, aceeaşi piesă, alte guri, aceeaşi gamă!”

 

Sursa: inpolitics.ro

 

Asa cum s-a adeverit, Afganistanului este bogat nu numai cu pamantul util cultivarii macului pentru opiu. Geologii americani, care lucrau initial pentru Pentagon, au descoperit in tara rezerve uriase de minerale. Pe lista se afla fier, cobalt, aur, cupru cu o valoare totala de mai mult de 900 de miliarde de dolari. Dar principala bogatie a acestei tari central-asiatice este un metal usor, litiul, necesar productiei de baterii.

 

Cautarile resursele naturale au inceput in Afganistan inca in timpurile in care tara era controlata de trupele sovietice. Savantii din URSS, au strabatut toata tara, chiar daca erau lupte, au adunat o multime de mostre de minerale si le-au introdus pe o harta. Se presupunea ca exploatarea resurselor naturale impreuna cu poporul fratesc afgan va incepe dupa ce vecinul din sud va fi pacificat si cat de cat civilizat. Insa lucrurile au decurs altfel: “contingentul limitat” a plecat, Uniunea Sovietica s-a destramat, iar Afganistanul s-a intors la perioada medievala mujahedino-talibana. Exploatarea mineralelor a devenit  neactuala.

 

La inceputul anilor 2000, la putin timp dupa intrarea trupelor NATO in Afganistan interesul fata de resursele naturale ale tarii a aparut din nou. S-a adeverit ca hartile alcatuite de specialistii sovietici s-au pastrat intr-un mod miraculos in timpul razboilului civil si a interventiei NATO. Geologii afgani au ascuns cele mai pretioase documente acasa si le-au transmis administratiei militare americane dupa alungarea talibanilor din Kabul in anul 2001.

 

Incepand cu anul 2004 savantii americani au inceput cercetari noi, sprijinindu-se pe hartile vechi. Noile investigatii s-au facut in mare parte din avion, insa cu folosirea celor mai noi tehnologii. In 5 ani s-au facut cateva incercari de a cerceta la scara larga geologia tarii, in rezultatul carora cunostintele cu privire la resursele naturale au crescut in mod considerabil.

 

Judecand dupa informatiile publicate de The New York Times in Afganistan nu exista petrol si gaz in cantitati comerciale, in schimb diverse metale exista in exces. Cele mai mari sunt rezervele de fier – valoarea rezervelor de fier a fost estimata de geologii americani la 421 de miliarde de dolari, cuprul – in valoare de 274 miliarde de dolari, niobiul – un metal foarte rar – la 81,2 miliarde, cobaltul – 50,8 miliarde, aurul – 25 miliarde, molibdenul – 24 miliarde. Suma se ridica la mai mult de 900 de miliarde de dolari.  

 

Pentru o tara ca Afganistanul o astfel de suma este cu adevarat uriasa, daca o comparam cu PIB-ul care in anul 2009 a fost de 13,5 miliarde de dolari, iar exploatarea acestor rezerve ar asigura o existenta independenta a tarii pe o perioada de 80 de ani.

 

O alta expeditie efectuata de geologi sub patronatul Pentagonului a descoperit in zona terenurilor saline din partea de vest a tarii rezerve enorme de litiu – cel mai usor metal. Rezervele sunt atat de mari, incat acest depozit este considerat a fi cel mai mare din lume. Departamentul militar american Afganistanul a denumit Afganistanul - “Arabia Saudita a litiului”.

 

Litiul este un metal foarte pretios si strategic. El este de neinlocuit in producerea bateriilor si acumulatoarelor. Iar cererea pentru acest metal va creste in anii urmatori.

 

China este cel mai mult interesata de rezervele naturale ale Afganistanului. In China se concentreaza cea mai mare parte a industriei de prelucrare a metalelor rare si respectiv a litiului. Daca chinezii ar reusi sa directioneze livrarile spre ei

China ar obtine hegemonia nu numai in domeniul textilelor, electronicii si otelului, dar si pe piata mondiala a marfurilor “verzi”, foarte la moda azi. In plus cea de-a treia ca marime economie a lumii ar micsora dependenta sa de petrol.

 

Insa pana atunci exista o multime de probleme. Prima dintre acestea este cea tehnologica. Spre exemplu in Bolivia exista rezerve inutile de litium, intr-o cantitate de 3 milioane de tone. O astfel de cantitate ar fi suficienta pentru asigurarea cererii mondiale de litiu pe parcursul a zeci de ani, insa extractia practic nu se poate face deoarece metalul se gaseste repartizat neuniform pe o suprafata de multe mii de kilometri. Cum guvernul bolivian a cerut ca intregul ciclu de extragere si prelucrare sa se desfasoare pe teritoriul tarii, investitorii au decis ca afacerea nu este profitabila, astfel incat exploatarea litiului in Bolivia asa si nu a inceput.

 

Aceleasi probleme de investitie vor fi si in Afganistan. URSS abia incepuse exploatarea resurselor naturale ale acestei tari, iar in timpul guvernelor islamice din anii’90 si aceasta industrie minuscula a disparut. Asa ca procesul va trebui inceput de la zero, in comparatie cu Irakul unde zacamintele de petrol au fost doar conservate pe perioada razboiului. Imediat dupa ce s-a facut o ordine minima in irak, investitorii au inceput lucrarile avand o baza solida. In Afganistan insa exploatarea, luandu-se in calcul relieful tarii, infrastructura zero si lipsa absoluta a cadrelor locale se va ridica la zeci de miliarde de dolari. Este putin probabil ca BHP Billiton sau Chinalco sa fie de acord sa investeasca o astfel de suma chiar daca Kabului va oferi garantii.

 

Cea mai mare problema este cea politico-militara. Cu toate eforturile, trupele NATO sunt departe de a controla cea mai mare parte a tarii – in Afganistan in continuare actioneaza detasamentele de talibani, trupe tribale sau pur si simplu bande cu origine politica necunoscuta. Investitiile se fac in conditii de stabilitate insa despre Afganistan nu se poate spune asa ceva.

 

Evident ca multi dintre comandantii detasamentelor militare afgane in anumite conditii nu ar avea nimic impotriva sa primeasca bani de la corporatii pentru asigurarea securitatii exploatarii zacamantului. La urma urmelor litiul si fierul reprezinta un inlocuitor destul de bun al macului, cazut de ceva vreme in dizgratie.

 

In acest caz insa cea mai nemultumita va fi administratia militara americana a tarii. Militarii nu vor fi incantati daca banii platiti talibanilor vor fi folositi pentru organizarea noilor acte teroriste.

 

In orice caz in viitorul apropiat este putin probabil ca rezervele naturale enorme ale Afganistanului sa fie utile.

 

 

Intrebare: Agentii prezumptivi ai serviciului de informatii rusesc retinuti in SUA nu aveau nici un fel de acces la informatii secrete. De asemenea ei foloseau mijloace ciudate de legatura: alfabetul Morze, ascunzatori in locuri indepartate ale statului New York... Sa presupunem ca, acuzatiile sunt indreptatite. Ce puteau oferi ei serviciului de informatii rusesc?

 

O.K.: Intr-adevar, comform vechilor standarde sovietice mijloacele de obtinere a informatiilor cu privire la Statele unite sunt putin neobisnuite. La vremea mea spionii, care lucrau sub diverse acoperiri oficiale ca diplomati, jurnalisti, lucratori ai unor institutii de cercetare, in domeniul comertului, marinari de cursa lunga – adunau o informatie foarte serioasa si asigurau securitatea tarii din punctul de vedere al pastrarii intereselor ei.

Cand lucram in aceasta organizatie (KGB) avea astfel de surse ca John Walker si familia sa. Acest om era un colaborator al departamentului de criptografie a Ministerului Apararii al SUA, el avea acces la secrete adevarate. Insa conducerea rusa de acum, probabil, nedorind sa discrediteze serviciul diplomatic si dorind sa mentina imaginea exterioara a  Rusiei, care intra in sfarsit in comunitatea internationala in calitate de stat prieten, este nevoita sa treaca de la actiunea spionilor profesionisti la surse neoficiale. Acest grup de 11 oameni este ceva iesit din comun!

 

Intrebare: Din cate se stie ei nu sunt acuzati de spionaj. Ei sunt acuzati ca erau “agenti neinregistrati”. In SUA din anul 1938 este in vigoare o lege cu privire la inregistrarea agentilor straini (The Foreign Agents Registration Act). In concordanta cu aceasta oamenii care actioneaza in calitate de agenti ai unui stat strain intr-un domeniu politic sau semi-politic, trebuie sa raporteze periodic autoritatilor americane despre relatiile lor cu acest stat si despre mijloacele financiare pe care le-au primit pentru activitatea lor. De asemenea ei trebuie sa se inregistreze la Ministerul Justitiei din SUA. Care este diferenta intre un “spion”, “agent” si “rezident”?

 

O.K.:  Spionul este un termen comun pentru oamenii care se ocupa cu activitate de spionaj. Intr-adevar in SUA acesti termini nu sunt prea clari, insa un spion este acel om care a ajuns la sursele de informatii si le transmite altuia, spre exemplu unui alt stat. Agentul este omul care actioneaza sub conducerea spionilor profesionisti. Rezidentul este un conducator al ofiterilor de informatii, a unei retele de agenti.

 

Intrebare: in limba spionajului 2ilegali” sunt cei care traiesc intr-o alta tara sub un alt nume, se da drept altcineva si aduna informatii. Dupa ce ati studiat acest caz din presa si comunitatea spionilor ce parere aveti despre activitatea serviciilor de informatii rusesti contemporane?

 

O.K.: Consider ca este un esec al directiei actuale a serviciului de informatii rusesc care, probabil a decis sa nu mai discrediteze serviciul diplomatic si a trecut la metodele activitatii ilegale. Poate eu politizez ceea ce spun, insa multe din ceele ce se intampla astazi in Rusia reprezinta un balon de sapun cu amestec de petrol si gaz, care i-au permis Rusiei sa treaca pe pozitiile cresterii economice. Acelasi lucru i-a permis conducerii ruse sa se simta mai sigur in relatiile externe. Acum acest spionajl nu are pentru SUA sau alte tari un caracter atat de periculos. Probabil Rusia pana acum este un stat pentru care activitatea de spionaj joaca un rol important. Si acest lucru nu trebuie s ane mire, deoarece in fruntea statului initial in calitate de presedinte, iar acum ca prim-ministru se afla un om, care toata viata si cariera sa si-a consacrat-o anume acestei organizatii (KGB).

 

Intrebare: Si totusi ce informatie pretioasa puteau s-o transmita serviciului de informatii rusesc proprietara companiei de realtor Anna Chapman si colaboratorul unei agentii de turism Mihail Semenko? Cat de eficienta este activitatea unor astfel de ilegali?

 

O.K.: Sigur nu cunosc toate detaliiled acestui caz, insa as spune ca in secolul Internetului, in secolul deschiderii societatii occidentale astfel de grupari ilegale sunt o pierdere de timp si resurse umane. Serviciile de informatii rusesti nu si-au schimbat tactica din perioada sfarsitului “razboiului rece”. Pentru a raporta conducerii supreme cel mai important lucru in serviciul de informatii rusesc este si asa a fost si in trecut sa arate ca avem in actiune o retea de agenti. Iar calitatea informatiei de care fac rost acestia nu intereseaza pe nimeni. Cel mai important lucru este sa raporteze “sus”: in America avem o retea de informatori, care au sau vor avea cel mai bun acces la informatia americana.

Mai inainte, inca pe timpul lui Andropov, se considera ca ilegalii costa prea scump, ca esecul lor va produce o pierdere mai mare in serviciul de informatii, decat esecul colaboratorilor oficiali, care pot fi pur si simplu expulzati din tara...

 

Intrebare: Cine este de obicei racolat de serviciile de informatii?

 

O.K.: Acum in emigratie in SUA, canada, in Europa se afla multi fosti reprezentanti ai societatii civile rusesti. Adica se pot gasi oameni, care isi iubesc patria, le este dor de ea, pot sa fie ajutati din punct de vedere financiar, sa li se sprijine mandria nationala... Cred ca acest grup a fost in mare parte format din cei care nu se simteau aici ca acasa. Suspectez ca unul dintrd motivele cele mai importante au fost de ordin financiar.

 

Intrebare: Cat de des serviciul de informatii soveitic folosea ilegali? Ce fel de misiuni trebuiau sa indeplineasca acestia?

 

O.K.: Serviciul de informatii sovietic in mod traditional era inzestrata cu o mare rabdare si hotarare de a astepta ani de zile, inainte ca sursa, pe care si-o dorea, sa spunem in aparatul de stat al SUA, sa ajunga la acest tel.

Noi ii racolam pe absolventii scolilor din SUA inca inainte ca ei sa ajunga la colegiu. Eu, spre exemplu am racolat unul. Deoarece noi eram gata sa asteptam inca cinci ani, pana cand tanarul va termina universitatea si va obtine un serviciu bun undeva in departamentul de Stat, la CIA sau intr-o alta structura.

 

Era o tactica sovietica, americanii nu au asa ceva. Ei nu pot sa astepte atat de mult, ei au alte rationamente financiare si in general practice. Acum exista toate aceste mijloace de transmitere a informatiei, insa, credeti-ma, fara factorul uman spionajul nu poate functiona bine, factorul uman este foarte important.

 

Americanii, pe care noi ii racolam, erau basolut inactivi [e parcursul unei perioade foarte mari de timp, insa erau parte a unei planificari pe termen lung. Spre exemplu, in cazul in care ar incepe razboiul intre SUA si URSS, acestor baieti imediat li s-ar ordona sa arunce in aer liniile de transmisiune electrica din regiunea Washingtonului sau sa otraveasca sursele cu apa potabila. Asa ca ilegalii au functii care fac parte dintr-o strategie pe termen lung.

 

Intrebare: Ce il face pe om sa decida sa devina agent sau spion? Ce motivatii personale ati avut dumneavoastra, atunci cand ati devenit ofiter de informatii?

 

O.K.: Aveam un entuziasm propriu tinerilor, bazat pe credinta in victoria finala a comunismului in lume. Doream sa-mi aduc aportul personal prin munc aproprie la aceasta victorie. Erau, daca vreti iluziile mele, ale acelui timp. Doar sunt produsul epocii sovietice! Pentru prima oara am obtinut un loc in KGB in anul 1952. Iosif Stalin mai era in viata si sanatos, inca nimeni nu se indoia de intelepciunea si maretia sa. Mai tarziu au inceput ciondanelile si dezamagirile.

Dar trebuie sa va spun ca munca in sine a spionului este foarte interesanta. Este vorba de contactele cu oamenii, de largirea viziunii si acordarea ajutorului conducatorilor, inclusiv conducatorilor tarii, cand anume datorita cunostintelor tale poti sa desavarsesti politica externa si interna a tarii tale. In general spionii intotdeauna au jucat un rol esential in efectuarea si formarea directiei politicii externe. Iar acest lucru se reflecta si in politica interna a tarii.

 

Intrebare: Se poate intampla ca acuzatiile pentru cei 11 agenti prezumptivi ai serviciului de informatii rusesc, sa fie fabricate? Poate fi acest lucru un pas politic, indreptat spre subminarea “reincarcarii » din relatiile dintre SUA si Rusia ?

 

O.K.: Este un mijloc de interpretare foarte rusesc si sovietic a prpriilor esecuri: “In spatele acestui esec se afla forte politice ale Americii, care vor sa faca rau conducatorului actual al Casei Albe, sa submineze Partidul Democrat si prin aceasta sa-i prezinte pe republicani ca o alternativa reala, care niciodata nu va admite o astfel de stare de fapt in tara” – aceasta idee a fost pronuntata zilele acestea in Rusia.

Pot sa spun doar ca FBI-ul nu apartine nici Partidului Republican, niic celui Democrat. FBI-ul actioneaza in baza legilor SUA, conjunctura politica, in mare, nu este interesanta. Desigur, si in FBI exista dizidenti, care uneori nu accepta directia conducerii. Dar, in mare, aceasta organizatie actioneaza in concordanta cu constitutia si legile tarii, si nu in conformitate cu interesele partidelor politice.

 

Intrebare: Aceasta poveste poate influenta relatiile ruso-americane imbunatatite in ultimul timp?

 

O.K.: Cred ca, nu va fi nici un fel de reactie negativa din partea administratiei SUA si a guvernului rus. Rusia va incerca sa acopere acest caz. Casa Alba de asemenea va incerca sa treaca cazul in zona juridica / chipurile, sa se ocupe tribunalul de aceasta, anchetatorii, noi avem sarcini mult mai importante. Noi, chipurile vrem sa pastram pacea in lumea intreaga, sa nu admitem terorismul international, si in acest sens Rusia si America trebuie sa imbunatateasca parteneriatul si interactiunea.

 

Daca asa ceva s-ar fi intamplat in perioada “razboiului rece”, s-ar declansa un scandal imens, care, probabil ar duce la aplicarea unor masuri din partea americana – extradarea diplomatilor sovietici, reducerea relatiilor economice. Insa “razboiul rece” in general si in totalitate deja s-a incheiat.

In analele relatiilor dintre Rusia si SUA aceasta poveste va intra ca o pagina interesanta. Insa nu cred ca ea va duce la schimbari esentiale in relatiile dintre Rusia si SUA.

 

Intrebare: Nu trebuie sa uitam ca exista principiul prezumptiei nevinovatiei – cu totii sau o parte dintre cei acuzati pot fi achitati...

 

O.K.: Evident, in acest caz pot sa fie surprize. Si in aceasta putem vedea maretia SUA si a organelor sale de drept – daca acuzatiile nu se vor confirma, acesti oameni vor fi eliberati, iar cinstea si demnitatea lor vor fi restabilite. Statele Unite se deosebesc prin capacitatea de a recunoaste greselile sale si sa le corecteze.


Sursa: Vocea Americii

Free Joomla! template by L.THEME